perfect

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT perfectus
2. FR parfait
3. EN perfect
4. DE vollkommen; perfekt
5. RU совершенный; полный
6. HU teljes, tökéletes, teljes számú

imperfect

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT imperfectus; vitious; defectivus; incompletus
2. FR imparfait; incomplet; défecteux; defectif
3. EN imperfect; defective; incomplete
4. DE unvollkommen; unvollständig; mangelhaft
5. RU недорaзвитый; несовершенный; неполный
6. HU tökéletlen, befejezetlen, anamorf (gombák)

perfect, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. perfectus, germ. perfekt)

1. adj. care întrunește toate calitățile; desăvârșit, ireproșabil, impecabil.
2. deplin, complet; absolut.
3. (mat.) număr ~ = număr natural egal cu suma divizorilor săi.
4. adv. cu desăvârșire.
5. (afirmativ) de acord! foarte bine! excelent!
6. s. n. timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut.

perfecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (perfect)

1. a definitiva, a încheia (o înțelegere, un act, o tranzacție).

perfectamente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. perfettamente, fr. parfaitement)

1. într-un mod perfect; cu perfecțiune.

perfectibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. perfectible)

1. care poate fi desăvârșit, perfecționat.

perfectibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. perfectibilité)

1. însușirea, faptul de a fi perfectibil.

absorbție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe.
2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

analgotimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analgothymie)

1. indiferență afectivă la o durere perfect percepută.

arhetip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archétype, lat. archetypum)

1. (fil.; la Platon) modelul prim, inițial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis și în mituri.
3. tip originar, prim.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.

ARISTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. aristo-, cf. gr. aristos „cel mai bun, foarte distins”)

1. „distins, nobil, perfect”.

asonanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assonance, it. assonanza)

1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.