Dictionar

apocopă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocope, lat. apocopa)

1. cădere a consoanei finale a unui cuvânt sau a unei silabe de la sfârșitul acestuia.
2. fractură cu pierderea unei părți a osului.
 

apoteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă și triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
 

asonanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assonance, it. assonanza)

1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate.
2. repetare a aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive.
 

consonanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consonance, lat. consonantia)

1. (muz.) îmbinare armonioasă de sunete.
2. asemănare a sunetelor finale din două sau mai multe cuvinte.
3. (fig.) acord, înțelegere, potrivire de opinii.
 

degroșaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. dégrossissage)

1. acțiunea de a degroșa și rezultatul ei; fasonarea unui material; degroșare.
2. (despre piese brute) prelucrare prin așchiere și aducere la o formă și la o dimensiune apropiată de cele finale.
 

eliziune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élision, lat. elisio)

1. suprimare a vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală.