degroșaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. dégrossissage)

1. acțiunea de a degroșa și rezultatul ei; fasonarea unui material; degroșare.
2. (despre piese brute) prelucrare prin așchiere și aducere la o formă și la o dimensiune apropiată de cele finale.

plastic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

1. adj. (despre materiale) care are proprietatea de a-și păstra deformațiile produse de forțele exterioare după încetarea acțiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat.
2. masă ~ă (sau material) ~ = material sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă, care poate fi modelat în procesul fabricării unor produse.
3. referitor la pictură sau sculptură.
4. arte ~e = arte care au ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc.
5. (despre idei, imagini etc.) cu multă putere de evocare, expresiv, viu; evocator.
6. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o formă.
7. chirurgie ~ă = chirurgie care se ocupă cu îndreptarea unor malformații ale corpului.
8. s. f. tehnica executării obiectelor de artă prin fasonarea, modelarea unei substanțe plastice; domeniul artelor plastice.
9. parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului.

repusaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. repoussage)

1. acțiunea de a repusa și rezultatul ei; repusare.
2. (metalurgie) fasonarea la rece a foilor de metal pe un dorn, dându-le forma dorită.

sculptat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sculpta)

1. acțiunea de a sculpta și rezultatul ei; sculptare.
2. decuparea, fasonarea unui material dur pentru a realiza, în scop utilitar sau estetic, un obiect, o figură, un ornament.

uzinaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. usinage)

1. acțiunea de a uzina, starea pieselor care au fost uzinate; uzinare.
2. acțiune de prelucrare a metalelor cu ajutorul mașinilor-unelte; uzinare.
3. fabricare a unui produs într-o uzină; fasonarea unei piese brute pentru a o aduce la forma finală.

rotunjitor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rotunji + -tor)

1. unealtă care servește la fasonarea, îndreptarea sau netezirea pieselor cu secțiune circulară.