aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

fotoelasticitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photoélasticité)

1. proprietate a unor materiale transparente și izotope de a-și modifica indicele de refracție sub acțiunea deformațiilor elastice.

rating

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl., fr. rating)

1. indicele clasamentelor băncilor în funcție de creditul care li se poate acorda.
2. ~ul riscului de țară = indice prin care se estimează capacitatea și dorința unei țări de a face disponibilă valuta necesară serviciului datoriei externe.
3. evaluare, apreciere.

refringență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. réfringence)

1. proprietatea de a fi refringent.
2. mărime caracteristică mediilor transparente, egală cu diferența dintre indicele de refracție al mediului și unitate.

suprafecunditate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. surfécondité)

1. fecunditate excesivă sau peste rata sau indicele normal de fecunditate.