aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

corector 2, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. correcteur, lat. corrector)

1. aparat automat destinat să modifice într-un sens diferit modul de funcționare al unui sistem tehnic.

influență 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. influence)

1. acțiune exercitată asupra unei ființe sau a unui lucru, putând să-i modifice conținutul, caracterul, forma etc.
2. putere, trecere, precădere.

înrâuri

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. influer, germ. einflüssen)

1. a face impresie asupra unui lucru, a exercita asupra lui o acțiune care tinde să-l modifice; a influența.