Dictionar

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
 

complicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. complicité)

1. participare la săvârșirea unei fapte penale sau reprobabile.
 

imputa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. imputer, lat. imputare)

1. tr., refl. a(-și) reproșa purtări, fapte reprobabile.
2. tr. a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc.
 

mineriadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (miner + -/i/adă)

1. (ir.) denumire dată venirii repetate a minerilor din Valea Jiului la (spre) București după 1990 și acțiunilor lor reprobabile.
2. (p. ext.) acțiunea în forță, de anihilare a opoziției.
 

ninja

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cuv. jap.)

1. (luptător) bine antrenat, cu costum special.
2. (persoană) aparținând unor grupări secrete, în Japonia, care luptă ca mercenar, în scopuri reprobabile.
 

iscusință

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (iscusi + -ință)

1. calitatea de a fi iscusit; ușurință de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau înclinații; îndemânare, dibăcie.
2. agerime a minții; inteligență, istețime.
3. (prin ext.) capacitate de a-și ascunde adevăratele intenții (reprobabile).
4. (prin ext.) talent, artă.
5. (var.) inscusință, iscosință, iscușință.