Dictionar

complot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. complot)

1. înțelegere secretă, uneltire a câtorva persoane sau organizații îndreptată împotriva unui demnitar, a unui stat etc.; conjurație; conspirație.
 

complota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. comploter)

1. a organiza un complot; a conspira.
 

complotism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. complottismo)

1. tactica anarhiștilor, a complotiștilor.
2. explicație care descrie un eveniment ca rezultat din acțiunea planificată și ascunsă a unui grup mic, atunci când alte explicații sunt mai probabile; teoria conspirației, conspiraționism.
 

complotist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (complot + -ist)

1. cel care participă la un complot; conjurat; conspirator.
 

blanquism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blanquisme)

1. curent comunist utopic care considera complotul drept unica tactică revoluționară.
 

complota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. comploter)

1. a organiza un complot; a conspira.
 

complotism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. complottismo)

1. tactica anarhiștilor, a complotiștilor.
2. explicație care descrie un eveniment ca rezultat din acțiunea planificată și ascunsă a unui grup mic, atunci când alte explicații sunt mai probabile; teoria conspirației, conspiraționism.
 

complotist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (complot + -ist)

1. cel care participă la un complot; conjurat; conspirator.
 

conjura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. conjurer, lat. coniurare)

1. tr. a ruga stăruitor; a implora.
2. intr. a complota, a conspira.
 

conjurat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. conjuré, lat. coniuratus)

1. cel care face parte dintr-o conspirație; persoană care participă la o conjurație; complotist.