Dictionar

considera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. considérer, lat. considerare)

1. tr., refl. a (se) socoti, a (se) crede.
2. tr. a fi de părere.
3. a cerceta, a analiza.
4. a cinsti, a stima.
 

considerabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. considérable)

1. însemnat, remarcabil, (foarte) mare.
 

considerat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (considera)

1. beneficiind de considerația celorlalți; socotit (ca); prețuit.
2. (antonim) desconsiderat.
 

considerație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. considération, lat. consideratio)

1. stimă, respect.
2. motiv, considerent, rațiune.
3. a avea (sau a lua) în ~ = a ține seama de..., a avea în vedere.
4. părere, reflecție, idee.
 

considerativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. considératif)

1. care consideră, care reflectă.
2. stare ~ă = stare sufletească de observare și meditație; expresie ascetică desemnând starea unui suflet care reflectă.
 

desconsidera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. déconsidérer)

1. a disprețui (pe cineva).
 

reconsidera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. reconsidérer)

1. a privi, a cerceta, a interpreta dintr-un punct de vedere nou.
 

absolutiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. absolutiser)

1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.
 

abstracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. abstraction, lat. abstractio)

1. noțiune, idee rezultată din procesul de abstractizare.
2. abstractizare.
3. a face ~ de = a nu lua în considerare.
 

acaparant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (acapara + -ant)

1. (persoană) care acaparează; acaparator.
2. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine o cantitate considerabilă de alimente, bunuri et cetera; acaparator.
3. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine lucruri care nu-i aparțin de drept; acaparator.
 

acaparator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (după fr. accapareur)

1. (persoană) care acaparează; acaparant.
2. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine o cantitate considerabilă de alimente, bunuri et cetera; acaparant.
3. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine lucruri care nu-i aparțin de drept; acaparant.
 

admisibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.
2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.
3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.
 

adopțianist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adoptianiste)

1. (Evul Mediu) referitor la adopțianism, sectă eretică creștină care considera că Hristos era fiul adoptiv al lui Dumnezeu.