bătrânețe
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (bătrân + -ețe)
Etimologie: (bătrân + -ețe)
1. perioada de viață care urmează vârstei mijlocii (după șaizeci și cinci, șaptezeci de ani) și care se caracterizează prin scăderea treptata a funcțiilor fiziologice.
2. stare în care se află o persoană în vârstă, care de obicei se traduce prin slăbirea organismului, scăderea forței fizice și a abilităților mentale; decrepitudine.
3. (cu sens colectiv) oameni bătrâni, bătrânime.
4. (var. înv.) bătrâneață, bătrâneță.
5. (antonime) junețe, tinerețe.