Dictionar

laureat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. lauréat, lat. laureatus)

1. (la romani) învingător în competiții, căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri.
2. (persoană, colectiv) care a obținut un înalt premiu pentru merite deosebite într-un domeniu de activitate.
 

monetărie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (monedă + -ărie)

1. întreprindere (de stat) unde se fabrică monedele.
2. îndeletnicire a celui care lucrează la baterea de monede.
3. (colectiv) cantitate mare de monede.
4. (rar) artă, meșteșug al baterii de monede.
5. (var.) monedărie.
 

Franța

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (latină medievală, Francia („țara francilor”))

1. (geografie) (sens propriu) țara vest-europeană situată pe coasta Atlanticului, având frontiere terestre cu Belgia, Luxemburg, Germania, Elveția, Italia, Monaco, Andorra și Spania, și frontiere maritime cu Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică, Golful Biscaya și Marea Mediterană.
2. (politică) stat al cărui nume oficial este „Republica Franceză”.
3. (sport) (colectiv) echipa națională franceză.
 

miriște

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (bg. мерище)

1. teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale sau de la alte plante cultivate; (colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini, rămase în pământ după recoltare.
2. (var.) (reg.) meriște, (Trans.) miriștină.
 

puietură

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (pui + -ătură)

1. (cu sens colectiv) mulțime de copii, de odrasle, de urmași; (rar) puiet.
 

secerăciune

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (secera + -ăciune)

1. acțiunea de a secera; secerare, seceriș, secerătură.
2. (la sg., cu sens colectiv) cereale coapte bune de secerat; recoltă de cereale.