acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.

acomodator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accommodateur)

1. (mușchi) la acomodarea cristalinului.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

afachie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphakie)

1. lipsă a cristalinului ochiului.

astigmatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astigmatisme)

1. defect al vederii datorat unor diferențe de curbură a corneei sau cristalinului, care fac ca ochiul să perceapă obiectele deformate.
2. defect al unei lentile, care dă o imagine deformată datorită curburii sale neegale.

cataractă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cataracte, lat. cataracta)

1. opacificarea cristalinului, care produce o cecitate parțială sau completă; albeață.