pasavant

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. passavant, it. passavanti)

1. punte superioară de legătură între partea dinainte și cea dinapoi a unei nave.
2. permis de transportat mărfuri (fără taxe vamale).

pseudosavant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pseudo- + savant)

1. fals, pretins savant.

savant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. savant)

1. adj., s. m. f. (om de știință) cu cunoștințe vaste și profunde; erudit.
2. adj. care denotă multă erudiție.
3. (lingv.; despre cuvinte, construcții) împrumutat (recent) din greacă sau latină; format din elemente grecești sau latinești; (p. ext.) folosit de oamenii instruiți, livresc.
4. care are la bază limbile și cultura greco-latină; cult.
5. (despre limbi) folosit ca limbă de cultură.

savantiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (savant + -iza)

1. a da un aspect savant.

baconian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. baconien)

1. I. referitor la viața și opera savantului și filosofului englez Francis Bacon (1561- 1626).
2. care aderă la filosofia filozofului englez Francis Bacon.
3. care este specific baconismului, care se referă la baconism.
4. II. adept al baconismului sau al filozofiei lui Francis Bacon.

capacitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capacité, lat. capacitas)

1. calitatea de a fi încăpător.
2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient.
3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.
4. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva.
5. om destoinic, priceput; învățat, savant.
6. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar.
7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare.
8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.
9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.
10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare.

diglosie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diglossie)

1. malformație dintr-o limbă bifidă.
2. coexistența, în aceeași țară, a două limbi diferite (una savantă și alta populară) sau a două stadii ale aceleiași limbi.

doct, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. docte, lat. doctus)

1. învățat, savant, erudit.

element

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élément, lat. elementum)

1. s. n. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pământul) ale corpurilor și fenomenelor naturii.
2. (pl.) fenomene, forțe ale naturii.
3. parte componentă a unui întreg, a unui ansamblu.
4. (lingv.) ~ de compunere = temă, cuvânt împrumutat, fără existență independentă, numai în compunerea de tip savant; ~ de relație = cuvânt sau locuțiune care exprimă raporturi sintactice.
5. membru al unei colectivități etc.
6. (chim.) corp simplu, care în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse.
7. (fig.) mediu în care trăiește o ființă.
8. a fi în ~ul său = a fi într-o situație favorabilă.
9. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formează o mulțime.
10. celulă a unei pile electrice.
11. (pl.) principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei teorii etc.
12. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer.

enciclopedist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. encyclopédiste)

1. s.m.f. nume dat filozofilor, savanților și scriitorilor francezi progresiști din sec. XVIII care au colaborat la elaborarea Enciclopediei științelor, artelor și meșteșugurilor (Diderot, DÁlembert etc.).
2. s.m. autor al unei enciclopedii.
3. adj., s. m. f. (persoană) care are cunoștințe enciclopedice; encicloped.
4. adj. enciclopedic.