OK
X
enciclopedic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. encyclopédique)
1.
cu
caracter
de
enciclopedie;
vast.
eminescianism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (eminescian + -ism)
1.
moment
distinct
al
istoriei
literare,
marcat
de
mihai
Eminescu,
expresie
a
geniului
poporului
român,
spirit
enciclopedic,
universal,
care,
prin
originalitate,
prin
simțul
absolut
al
limbii
și
al
muzicalității
poetice,
a
dat
o
maximă
strălucire
romantismului
românesc.
2.
orientare
în
literatura
română
caracterizată
prin
preluarea
și
cultivarea,
uneori
excesive,
a
unor
motive,
teme
etc.
care
aparțin
creației
eminesciene.
3.
totalitatea
particularităților
stilistice
care
caracterizează
opera
lui
Eminescu.
encicloped
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (encicloped[ie])
1.
persoană
având
cunoștințe
vaste
(enciclopedice)
în
toate
domeniile
cunoașterii;
enciclopedist.
enciclopedism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. encyclopédisme)
1.
caracter
enciclopedic;
erudiție
vastă.
2.
(med.)
sindrom
caracterizat
prin
tendința
de
a
desfășura
o
activitate
politematică
în
diverse
domenii
ale
artei
și
științei.
enciclopedist, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. encyclopédiste)
1.
s.m.f.
nume
dat
filozofilor,
savanților
și
scriitorilor
francezi
progresiști
din
sec.
XVIII
care
au
colaborat
la
elaborarea
Enciclopediei
științelor,
artelor
și
meșteșugurilor
(Diderot,
DÁlembert
etc.).
2.
s.m.
autor
al
unei
enciclopedii.
3.
adj.,
s.
m.
f.
(persoană)
care
are
cunoștințe
enciclopedice;
encicloped.
4.
adj.
enciclopedic.
heliadism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (Heliade + -ism)
1.
atitudine
creatoare
în
cultura
și
literatura
română
modernă,
caracterizată
prin
dinamism
și
spirit
novator,
enciclopedic,
renascentist,
prin
spirit
polemic
și
incisivitate.
lexicon
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat., fr. lexicon, gr. lexikon)
1.
operă
lexicografică
cuprinzând
cuvintele
unei
limbi,
ale
unui
domeniu
de
activitate,
ale
unui
scriitor
etc.
2.
dicționar
tehnic
sau
enciclopedic,
cuprinzând
cunoștințe
de
orientare
din
anumite
domenii.