eminescianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (eminescian + -ism)

1. moment distinct al istoriei literare, marcat de mihai Eminescu, expresie a geniului poporului român, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simțul absolut al limbii și al muzicalității poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc.
2. orientare în literatura română caracterizată prin preluarea și cultivarea, uneori excesive, a unor motive, teme etc. care aparțin creației eminesciene.
3. totalitatea particularităților stilistice care caracterizează opera lui Eminescu.

neoromantic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-romantique)

1. I. referitor la neoromantism (mișcare artistică literară, picturală și muzicală inspirată din romantism, care a apărut în anii 1880, ca reacție la naturalism și modernism).
2. II. adept al neoromantismului.

neoromantism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. néo-romantisme)

1. curent în literatura modernă universală de la începutul sec. XX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului.
2. tendință artistică modernă care se inspiră din romantism.
3. direcție în filosofie care, păstrând cadrul teoretic al romantismului, anunță existențialismul și neospiritualismul.

parnasian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. parnassien)

1. I. care aparține parnasianismului; care se referă la parnasianism (mișcare poetică apărută în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție la lirismul subiectiv și sentimental al romantismului).
2. II. reprezentant sau adept al parnasianismului.
3. (înv.) (zool.) fluture comun de munte; apolo.

preromantic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. préromantique)

1. referitor la preromantism.
2. (despre scriitori; și s. m. f.) care aparține preromantismului.

restaurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. restauration, lat. restauratio)

1. restaurare; (spec.) perioadă în istoria unor state, prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc.
2. stil în arta franceză din epoca restaurației Burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii.
3. perioadă în istoria literaturii engleze, între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare, a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism.