Dictionar

ablaut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.
 

acaul, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acaule, lat. acaulis)

1. (bot.) fără tulpină.
2. cu tulpina foarte scurtă sau neaparentă.
 

acut, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. acutus, it. acuto)

1. ascuțit, pătrunzător.
2. (despre durere) intens, violent.
3. (despre boli) cu evoluție rapidă.
4. (despre sunete) înalt, ascuțit.
5. (bot.) cu vârf scurt și ascuțit, apropiat de 90°, având marginile drepte sau slab convexe (frunză, fruct).
6. (bot.) cu muchia ascuțita (tulpină).
 

adaxial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adaxiale)

1. orientat spre linia axială; orientat spre axă.
2. (bot.) care este întors spre axă, spre tulpină.
 

adpres, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. adpressus)

1. (bot.; despre perișori) strâns alipit de tulpină.
 

amplexicaul, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amplexicaule)

1. (despre frunze) care îmbrățișează tulpina.