Dictionar

rădăcină

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT radix
2. FR racine
3. EN root
4. DE Wurzel
5. RU корень
6. HU gyökér
 

rădăcinat, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (vb. rădăcina)

1. (despre plante) înfipt cu rădăcinile în pământ; înrădăcinat.
 

ablaut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.
 
 

afixație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. affixation)

1. proces morfologic prin care un grup de litere (afixul) este atașat unui cuvânt de bază, sau rădăcină, pentru a forma un cuvânt nou.
 
 
 

atematic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. athématique)

1. (despre cuvinte) în care sufixul sau desinența se adaugă direct la rădăcină.