reflație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. reflation)

1. politică aplicată în unele țări, după o perioadă de recesiune și deflație, constând în stimularea cererii, în scopul utilizării forței de muncă și redresării activității economice.

reflect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. reflet)

1. (despre ramuri, frunze etc.) orientat în afară și în jos.

reflecta

Parte de vorbire:  I. vb. tr., refl.; II. vb. tr.; III. vb. intr.  
Etimologie: (fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren)

1. I. (despre sunete, lumină etc.) a (se) răsfrânge, a reîntoarce prin reflecție.
2. II. a oglindi imaginea cuiva sau a ceva.
3. a exprima (un sentiment, un fenomen et cetera).
4. a da sau a fi o imagine mai mult sau mai puțin reprezentativă a cuiva sau a ceva.
5. III. a medita profund, a gândi, a cugeta.

reflectant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. reflétant)

1. (despre corpuri) care reflectă lumina, suntele etc.; reflectorizant.

reflectare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (reflecta)

1. acțiunea de a (se) reflecta.
2. (arte) redare, oglindire transfigurată a realității.
3. categorie a filosofiei care exprimă esența relației dintre materie și conștiință, privită sub raport gnoseologic.

reflectat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (reflecta)

1. care a suferit fenomenul de reflexie.

abajur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.

abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.

abona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abonnér)

1. tr., refl. a(-și) face un abonament.
2. refl. (fam.) a veni cu regularitate undeva.

abrutiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. abrutir)

1. tr., refl. a face să-și piardă, a-și pierde însușirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.