Dictionar

înlocuitor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj.; II. s.m.f., s.n.  
Etimologie: (înlocui + -tor)

1. I. care înlocuiește, care ține locul, care se substituie.
2. II. persoană sau produs, material etc. care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva.
 

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.
 

acidoliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acidolyse)

1. operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester.
 

adverbial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcții gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
 

ajusta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ajuster)

1. (tehn.) a potrivi, a adapta (o piesă).
2. a potrivi pe corp (o haină).
3. a înlocui valorile statistice empirice cu valori teoretice, dispuse continuu și regulat, care să dea o imagine cât mai reală a unui fenomen.
 

albitizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. albitisation)

1. (geol.) înlocuirea parțială sau completă a feldspatului plagioclaz preexistent sau a feldspatului alcalin cu albit; transformare a feldspaților în albite.
 

algebrologică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (algebră + logică)

1. încercare de a înlocui operațiile logice cu semne și calcule.