OK
X
acuzare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (acuza)
1.
acțiunea
de
a
acuza.
2.
persoană,
instanță
care
acuză
într-un
proces
penal.
autoacuzare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (autoacuza)
1.
faptul
de
a
se
autoacuza;
autoacuzație,
autoacuzat.
2.
acuzare
de
către
sine
însuși.
3.
(med.)
formă
de
delir
în
care
bolnavul
se
învinuiește
de
fapte
imaginare.
act
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)
1.
manifestare
a
unei
activități;
acțiune,
faptă.
2.
a
face
~
de
prezență
=
a
apărea
undeva,
obligat
sau
din
politețe.
3.
document,
înscris
oficial.
4.
~
de
acuzare
=
concluzie
scrisă
asupra
anchetării
unei
cauze
penale,
bază
la
dezbaterile
unui
proces.
5.
diviziune
a
unei
opere
dramatice.
6.
~
sexual
=
împreunare
sexuală
între
doi
indivizi;
contact
sexual.
acuzatorial, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (engl. accusatorial)
1.
cu
caracter
de
acuzare;
conținând
sau
implicând
o
acuzație;
acuzatoriu.
2.
se
referă
la
o
metodă
de
procedură
penală
aplicată
în
țările
anglo-saxone
în
care
judecătorul
este
arbitrul
între
acuzat
și
acuzare;
acuzatoriu.
acuzație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accusation, lat. accusatio)
1.
acțiune
în
justiție
prin
care
cineva
este
acuzat;
acuzare.
2.
orice
reproș,
orice
imputare
făcută
unei
persoane
pentru
o
culpă,
un
defect.
3.
(var.)
(înv.)
acuzațiune.
4.
(antonime)
disculpare,
dezvinovățire.
acuză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. accusa)
1.
faptul
prin
care
se
atribuie
cuiva
o
culpă;
învinuire,
acuzare.
autoacuzație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. auto-accusation)
1.
faptul
de
a
se
autoacuza;
acuzare
de
către
sine
însuși;
autoacuzare.
2.
formă
de
delir
în
care
bolnavul
se
învinuiește
de
fapte
imaginare
sau
reale,
a
căror
importanță
o
amplifică.
concluzie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. conclusion, lat. conclusio)
1.
judecată
care
rezultă
dintr-un
șir
de
constatări
sau
argumente;
încheiere.
2.
ultima
parte
a
unei
expuneri,
a
unei
opere.
3.
(muz.)
ultima
secțiune
din
expoziția
unei
sonate.
4.
a
trage
~ii
=
a
rezuma
ideile
emise
de
participanții
la
o
dezbatere.
5.
judecată
finală
a
unui
silogism.
6.
(mat.)
parte
din
enunțul
unei
teoreme
al
cărei
adevăr
se
deduce
prin
demonstrație.
7.
(pl.)
încheiere
a
unei
chestiuni
făcută
de
o
autoritate
judiciară
sau
ministerială;
aviz,
propunere.
8.
a
pune
~ii
=
a
formula
pe
scurt
acuzarea
(sau
apărarea)
într-un
proces.