semifinală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. semi-final)

1. fază a unor întreceri sportive care precedă finala.

aprecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. apprecatio)

1. (istorie) scurtă rugăciune finală de binecuvântare în documentele medievale.
2. (prin ext.) formulă de încheiere.

atomicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. atomicité)

1. calitatea a ceea ce este atomic; caracter atomic.
2. (înv.) (chimie) numărul de perechi de electroni pe care un atom le poate avea în comun cu alți atomi; valență atomică.
3. (economie) stare de echilibru a pieței caracterizată de numărul mare de cumpărători și vânzători și de faptul că niciunul nu îi domină pe ceilalți prin importanța sa.
4. (programare) calitatea unei operațiuni, sau a unui set de operații, de a rula în întregime, fără a putea fi întreruptă înainte de instrucțiunea finală.

bilanț

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bilanz)

1. tablou contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau activități financiare, economice etc., la un moment dat.
2. (biol.) sinteză cantitativă a tuturor elementelor primite și cedate de organism.
3. (fig.) situație finală, rezultat al unei acțiuni.

coda 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. coda)

1. secțiune finală a unei compoziții muzicale, codița unei note muzicale; cauda (2).
2. grup de note muzicale care încheie tema unei fugi.

concluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conclusion, lat. conclusio)

1. judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secțiune din expoziția unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunțul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstrație.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.

crază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crase)

1. fuziune a vocalei inițiale a unui cuvânt cu vocala finală a cuvântului precedent.