Dictionar

electronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électronique)

1. adj. 1. referitor la electroni(că).
2. care funcționează după legile electronicii.
3. muzică ~ă = muzică cu ajutorul generatoarelor de sunete electronice.
4. s. f. știință care studiază fenomenele legate de mișcarea electronilor și ionilor în diferite medii.
5. ramură a electrotehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor și aparatelor electronice.
 

electronician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. éléctronicien)

1. cineva specializat în electronică; electronist.
 

electronist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. elettronista)

1. specialist în electronică; electronician.
 

electroniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (electron/ică/ + -iza)

1. a dota cu mijloace electronice.
 

acceptor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accepteur)

1. (atom) capabil a primi electroni suplementari.
2. (substanță chimică) care poate fixa o altă substanță.
 

acustomat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Akustomat)

1. dispozitiv adaptor electronic pentru pornirea și oprirea automată a unui magnetofon.
 

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.
 

aeroelectronică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéroélectronique)

1. aplicarea tehnicilor electronice în domeniul aviației; avionică.
 

analogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. analogique, lat. analogicus)

1. care se bazează pe analogie, care provine din analogie.
2. (despre semnale electronice) a cărui valoare poate fi reprezentată printr-o funcție continuă de timp.
3. (despre dispozitive electronice etc.) care generează, măsoară, prelucrează și stochează curenți și tensiuni electrice care variază în limite fixate.
 

anamorfoza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. anamorphoser)

1. a efectua o anamorfozare.
2. a realiza o deformare reversibilă a unei imagini folosind un sistem optic sau o transformare matematică.
3. a distorsiona imaginile unui film sau a unui program de televiziune folosind un sistem optic sau electronic, în vederea adaptării acestuia la un ecran de calculator sau de televiziune.