banda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bander)

1. tr. a înconjura, a inciza în benzi.
2. refl. (despre nave) a se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încărcăturii așezate greșit.

autobandă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + bandă)

1. bandă transportoare automată.

bandă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bande, it. bande, /3/ engl. band)

1. grup de oameni (reuniți în scopuri necinstite); clică.
2. (glumeț) grup de prieteni care umblă împreună.
3. ansamblu muzical instrumental; band; trupă de muzicanți.

bandă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bande, germ. Band)

1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva.
2. parte lungă și îngustă a unei suprafețe.
3. fir de circulație pe o stradă sau șosea.
4. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe.
5. parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă.
6. ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul.
7. (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif.
8. margine elastică de la masa de biliard.
9. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.
10. în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului.
11. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice.
12. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată.

bandaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bandage)

1. fașă cu care se leagă o rană, o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) pansament.
2. aparat special pentru a susține o hernie.
3. fașă cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși.
4. cerc metalic sau de cauciuc care se montează pe janta unei roți de vehicul.
5. sistem de inele din sârmă cu care se consolidează înfășurările rotoarelor mașinilor electrice.

bandaja

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (bandaj)

1. tr., refl. a(-și) aplica un bandaj.

bandajist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bandagiste)

1. fabricant, vânzător de bandaje.

amorsă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amorce)

1. dispozitiv de aprindere a unei încărcături; capsă.
2. cantitate de pulbere așezată între dispozitivul de aprindere și încărcătura de azvârlire a unei lovituri de artilerie.
3. bandă neagră, opacă, de celuloid, care servește la încărcarea-descărcarea aparatelor cinematografice ori a casetelor de filme la lumină.
4. (cinem.) detaliu plasat în prim-planul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime.
5. ~a drumului = primul tronson terminat al unui drum.
6. nadă, momeală (pentru pești).
7. (cib.) serie de instrucțiuni care permit introducerea unui program.

anatocism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anatocisme, lat. anatocismus)

1. capitalizare a dobânzii unei sume împrumutate; dobândă la dobândă.

autoadeziv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. auto-adhésif)

1. I. care se lipește singur; autocolant.
2. II. bandă care se lipește fără a fi nevoie să fie umezită; autocolant.

autobandă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + bandă)

1. bandă transportoare automată.

baieu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. boyau)

1. bandaj al roții unei biciclete de curse conținând în anvelopă o cameră subțire de cauciuc.

balot

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ballot)

1. pachet, legătură mare de mărfuri, de diferite obiecte etc.; bal.
2. oțel-~ = bandă de oțel la legarea baloturilor, la confecționarea cercurilor de butoaie etc.