analiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analyse, gr. analysis)

1. metodă științifică de cercetare a realității, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părțile lor constitutive.
2. examinare amănunțită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor.
5. descompunere a unei substanțe, pentru a-i stabili compoziția chimică.
6. ~ corticală = funcție a cortexului prin care se desprind însușirile generale și cele specifice ale obiectelor și fenomenelor.

antebraț

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. avant-bras)

1. parte a brațului de la cot până la încheietura mâinii.
2. parte a membrelor anterioare la animale, între cot și genunchi.

apoteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă și triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.

aprecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. apprecatio)

1. (istorie) scurtă rugăciune finală de binecuvântare în documentele medievale.
2. (prin ext.) formulă de încheiere.

articulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. articulation, lat. articulatio)

1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserție a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase.
2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax.
3. mod de a pronunța un sunet.

ARTR-, ARTRO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. arthr/o/-, cf. gr. arthron)

1. „articulație, încheietură”.