Dictionar

alopsihoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allopsychose)

1. psihoză caracterizată prin tulburări în perceperea fenomenelor exterioare bolnavului.
 

anamneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anamnèse, gr. anamnesis)

1. (la Platon) explicare a cunoașterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară.
2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici.
3. totalitatea antecedentelor unei boli, obținute de medic prin interogarea bolnavului.
 

antropopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropopathie)

1. (med.) formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă ființe umane, pe care le simte și cărora le percepe vocea.
2. atribuirea de însușiri și stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii.
3. reprezentare a divinității, în sistemele religioase primitive, ca o ființă cu sentimente și pasiuni omenești; antropopatism.
 

asilabie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asyllabie)

1. varietate de afazie, incapacitatea de a forma silabe, deși bolnavul recunoaște literele separat.
 

autoacuzație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. auto-accusation)

1. faptul de a se autoacuza; acuzare de către sine însuși; autoacuzare.
2. formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare sau reale, a căror importanță o amplifică.
 

autoanalgezie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. auto-analgésie)

1. metodă de analgezie generală prin care bolnavul își diminuează singur durerea, prin inhalația analgezicului; analgezie controlată de pacient.