Antropopatie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropopathie)

1. formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă fiinţe umane, pe care le simte şi cărora le percepe vocea.

2. atribuirea de însuşiri şi stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii.

3. reprezentare a divinităţii, în sistemele religioase primitive, ca o fiinţă cu sentimente şi pasiuni omeneşti; antropopatism.

---

Antropopatism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropopathisme)

1. antropopatie (2).

---