Rezultate principale (Delir):
Delir
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délire, lat. delirium)
1. tulburare patologică a conştiinţei, manifestată prin aiurări, halucinaţii etc.
2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.
Rezultate secundare (Delir):
Delira
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. délirer, lat. delirare)
1. a fi într-o stare de delir; a aiura.
Delirando
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. delirando)
1. (muz.; ca indicație de execuție) improvizând.
Delirant, -ă
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. délirant)
1. I. care este în stare de delir, ca de delir.
2. care delirează, care trăiește în afara realității.
3. (med.) care este însoțit de delir, care are caracteristicile delirului.
4. (fig.) care vădește o pasiune foarte puternică; cu o exaltare de delir; exaltat, frenetic.
5. II. bolnav care delirează.
Delirare
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (delira)
1. acțiunea de a delira și rezultatul ei; stare de delir; delirat.
Deliriciza
Parte de vorbire: vb.
Origine: (de1- + liriciza)
1. a goli poezia de fiorul ei emoţional, liric.
Delirium tremens
Parte de vorbire: s. n.
Origine: (lat. delirium tremens)
1. boală pricinuită de alcoolism şi caracterizată prin delir însoţit de tremurul nervos al feţei şi al membrelor.
Amenomanie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aménomanie)
1. delir cu dispoziţie veselă.
Antidelirant, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + delirant)
1. (medicament), împotriva delirului.
Antipsihotic, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antipsychotique)
1. (medicament) care permite controlul halucinaţiilor, ideilor delirante, confuziei mintale.
Antropopatie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropopathie)
1. formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă fiinţe umane, pe care le simte şi cărora le percepe vocea.
2. atribuirea de însuşiri şi stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii.
3. reprezentare a divinităţii, în sistemele religioase primitive, ca o fiinţă cu sentimente şi pasiuni omeneşti; antropopatism.
Autoacuzaţie
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-accusation)
1. faptul de a se autoacuza; acuzare de către sine însuși; autoacuzare.
2. formă de delir în care bolnavul se învinuieşte de fapte imaginare sau reale, a căror importanță o amplifică.
Confabulaţie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confabulation, lat. confabulatio)
1. (glumeţ) conversaţie lungă şi intimă.
2. tulburare de memorie constând din reproducerea unor evenimente imaginare, bizare sau contradictorii.