Dictionar

brută

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. brute)

1. animal lipsit de rațiune.
2. (prin analogie) om cu manifestări de animal; persoană care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență, sensibilitate și morală; bestie.
3. (prin metaf.) partea animală care subzistă în om.
4. (neologism) (fig.) persoană care stăpânește incontestabil un domeniu.
 

cavaleresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cavalleresco)

1. care se referă la cavalerism sau la epoca cavalerismului.
2. care prezintă calități de cavaler; care este vrednic de cavaler; care este caracteristic cavalerilor.
3. (prin ext.) care vădește un caracter sincer, deschis; franc, leal.
 

delirant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. délirant)

1. I. care este în stare de delir, ca de delir.
2. care delirează, care trăiește în afara realității.
3. (med.) care este însoțit de delir, care are caracteristicile delirului.
4. (fig.) care vădește o pasiune foarte puternică; cu o exaltare de delir; exaltat, frenetic.
5. II. bolnav care delirează.
 

dexter, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. dexter)

1. care vădește pricepere și îndemânare; abil, îndemânatic, priceput.
 

neșovăielnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + șovăielnic)

1. care nu este șovăielnic, șovăitor.
2. care nu vădește șovăială.
 

prostesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (prost + -esc)

1. care este caracteristic proștilor; de prost.
2. care vădește prostie, lipsă de logică sau de rațiune; lipsit de inteligență; neghiobesc; nerozesc.
3. (rar) de calitate inferioară, fără valoare.
4. (înv.) simplu, ordinar.
5. (înv.) popular.