Dictionar

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.
 

alienație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aliénation, lat. alienatio)

1. tulburare gravă a funcțiilor psihice; nebunie; demență.
 

anormal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anormal)

1. contrar regulilor, normelor.
2. neregulat; deformat.
3. (despre oameni) care prezintă infirmități fizice sau psihice.
 

asociație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. association)

1. asociere, unire, întovărășire.
2. (biol.) grupare a indivizilor unei singure specii sau ai unor specii diferite.
3. grupare, unire constituită printr-un statut.
4. legătură specifică între două sau mai multe procese și produse psihice (reprezentări, idei, sentimente etc.).
5. (chim.) ~ moleculară = grupare de două sau mai multe molecule identice.
 

asociaționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. associationnisme)

1. concepție în psihologie potrivit căreia întreaga dezvoltare a vieții psihice trebuie explicată prin asociațiile dintre diverse stări și fenomene psihice elementare.
 

autoobservație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autoobservation)

1. analizare a vieții psihice proprii; observare de către sine însuși a propriei conștiințe; autoobservare, (rar) autoobservat.