Dictionar

contrar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contraire, lat. contrarius)

1. adj. opus; potrivnic.
2. noțiuni ~e = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate.
3. s. n. ceea ce este opus, potrivnic.
4. adv. împotriva, în contra.
 

contrarandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. controranda)

1. velă triunghiulară sau trapezoidală deasupra randei, pe goelete și iahturi.
 

contrareacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-réaction)

1. reintroducere, în opoziție de fază la intrarea unui montaj electronic, a unei părți din semnal prelevată la ieșire.
2. (fot.) reacție negativă.
 

contrarecepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-réception)

1. repetare parțială sau totală a operațiilor de recepție în caz de litigiu.
 

contrareformă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-réforme)

1. mișcare de opresiune sângeroasă întreprinsă în sec. XVI de biserica catolică împotriva Reformei.
 

contrarevizie

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contre-révision)

1. control suplimentar după controlul obișnuit.
2. a doua revizie a unei tipărituri, în coală.
 

advers, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverse, lat. adversus)

1. situat în față; contrar, opus.
2. (bot.) pus, aflat față în față (antere, frunze).
3. (bot.) cu adaptare la împrejurări nefavorabile.
4. parte ~ă = adversar (într-un proces).
5. (fig.) potrivnic.
 

albgardist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după rus. белогвардеец [belogvardeeț])

1. membru al forțelor armate contrarevoluționare ruse, împotriva puterii sovietice din războiul civil (1918-1920).
 

amfion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphion)

1. ion organic cu două sarcini electrice contrare, pozitivă și negativă.
 

amoralist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. amoraliste)

1. (adept) al amoralismului.
2. I. care respinge toate valorile morale.
3. II. cel care pledează pentru indiferență față de principii, față de imperativele moralității.
4. persoană care adoptă o atitudine contrară valorilor morale.
 

ANA-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. ana-, cf. gr. ana „înapoi, în sus”)

1. „în sens contrar, din nou, în sus, în afară”.
 

anaclinal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. anaclinal)

1. (despre o plantă de teren, o falie) înclinat în sens contrar.