OK
X
desființa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (des- + /în/fiinţa)
1.
a
face
să
nu
mai
existe
ceva;
a
distruge,
a
nimici.
aboliționism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abolitionnisme)
1.
mișcare
politică
apărută
la
sfârșitul
sec.
XVIII
în
S.U.A.,
care
susținea
desființarea
sclavajului.
2.
curent
de
opinie
care
susține
necesitatea
abolirii
unor
relații
sociale,
a
unui
regim
politic,
unei
pedepse.
aboliționist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. abolitionniste)
1.
I.
legat
de
aboliționism.
2.
care
este
în
favoarea
abolirii
sclaviei,
pedepsei
cu
moartea
etc.
3.
II.
partizan
al
aboliționismului.
4.
persoană
care
susține
desființarea
unei
anumite
instituții
sau
practici.
abolițiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abolition, lat. abolitio)
1.
abolire,
desființare,
suprimare.
acomodație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accommodation)
1.
acțiunea
sau
rezultatul
acțiunii
de
a
(se)
acomoda;
acomodare.
2.
schimbarea
prezentată
de
o
ființă
vie
pentru
a
se
adapta
în
afara
mediului
său
natural.
3.
(biologie)
adaptarea
unui
organism
la
schimbările
din
mediul
său
de
viață.
4.
(psihologie)
modelarea
psihică
inconștientă
care
permite
unui
individ
adaptarea
la
mediul
său.
5.
(oftalmologie)
modificarea
curburii
cristalinului,
care
permite
ochiului
să
vadă
clar
obiectele
aflate
la
diferite
distanțe
de
el;
modificări
oculare
adaptative
care
asigură
claritatea
imaginilor
pentru
diferite
distanțe
de
vizualizare.
6.
(învechit)
acțiunea
de
instalare
convenabilă
a
unei
persoane.
7.
(var.)
acomodațiune.
8.
(antonime)
inadaptare,
neadaptare.
adaptație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. adaptation)
1.
acțiunea
de
a
(se)
adapta
și
rezultatul
ei;
adaptare.
2.
acțiunea
de
transpunere
a
unei
opere
dintr-un
gen
literar
sau
artistic
în
altul.
3.
adaptarea
versurilor
la
muzică
sau
a
muzicii
la
versuri.
4.
proces
prin
care
o
ființă
sau
un
organ
se
adaptează
în
mod
natural
la
noile
condiții
de
existență.
5.
(var.)
adaptațiune.
6.
(antonime)
inadaptare,
neadaptare.
adult, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. adulte, lat. adultus)
1.
adj.
deplin
dezvoltat.
2.
adj.,
s.m.f.
(ființă,
organ)
ajuns
la
maturitate.