Dictionar

adaptație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptation)

1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
5. (var.) adaptațiune.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
 

adaptațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. adaptational)

1. referitor la adaptație.
2. care se adaptează sau se poate adapta; adaptiv.
 

anatomic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anatomique)

1. despre sau legat de anatomie.
2. care se referă la structura unui organ sau a unui corp organizat.
3. care se referă la forma, aspectul exterior, conformația generală a corpului.
4. care se adaptează la forma corpului.
5. (fig.) care se referă la analiza atentă a realității.
 

aranjor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arangeur, engl. aranger)

1. cel care adaptează un roman, o piesă de teatru sau aranjează o compoziție muzicală pentru alte instrumente.
 

compendiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. compendium)

1. expunere rezumativă, sintetică a unei discipline, concepții, lucrări; publicația care o reprezintă.
2. (în forma: compendium) dispozitiv care se adaptează în fața obiectivului aparatului de filmat pentru realizarea unor trucaje.
 

diaftoreză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diaphtorèse)

1. proces metamorfic prin care șisturile cristaline se adaptează unor condiții de metamorfism mai puțin intens decât cel care a determinat formarea lor; retromorfism.