particularitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. particularité)

1. caracter particular.
2. caracteristică, specific.

proprietate; caracter; însușire; calitate; particularitate

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT proprietas; qualitas
2. FR propriété; qualité; particularité; singularité; caractère particulier; caractère; trait caracteristique
3. EN property; quality; character; particularity; singularity; peculiarity
4. DE Eigenschaft; Besonderheit; Eigenart; Eigentümlichkeit
5. RU свойство; особенность; своеобрaзие; специфичность; признaк
6. HU tulajdon; jelleg; jellem, természet; tulajdonság, sajátság; minőség, képesség; sajátosság, különösség

africanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. africanisme)

1. particularitate a limbajului francez vorbit în Africa.

arabism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arabisme)

1. cuvânt, expresie proprii limbilor arabe.
2. particularitate a civilizației arabe.
3. doctrină politică ce tinde către unirea tuturor popoarelor arabe.

caracter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.
2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor.
3. personalitate morală caracterizată prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc.
4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.
5. particularitate de structură, formă, substanță sau funcție a unui organism.
6. caracteristică a unui lucru, fenomen.
7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de același corp și aceeași familie.
8. (inform.) literă, cifră, semn particular.
9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta.

competență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva.
2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții.
3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu.
4. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi.
5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.
6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare.

comutativitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commutativité)

1. (mat.) proprietate a unei operații de a fi independentă de ordinea elementelor cu care se operează.
2. particularitate a atenției, gândirii, percepției de a se deplasa de la o activitate la alta.
3. însușire a diverselor elemente ale limbii de a intra în aceleași construcții.

congenital, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. congénital)

1. se spune despre o particularitate fizică sau psihologică a cărei origine este anterioară nașterii și care persistă sau se dezvoltă în timpul vieții; din naștere, înnăscut, ereditar.
2. (antonim) dobândit.