vorbitorie

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (vorbitor + -ie)

1. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocvență.
2. vorbă multă și fără rost; vorbărie.

competență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva.
2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții.
3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu.
4. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi.
5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.
6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare.

cultism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cultisme)

1. afectare particulară a stilului; culteranism; gongorism.
2. greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința vorbitorilor de a se exprima mai literar, mai puțin banal.
3. cuvânt introdus în limbă pe cale cultă.

miting

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl., fr. meeting)

1. reuniune publică în cadrul căreia vorbitorii exprimă cereri, dezbat probleme politice sau sociale.
2. manifestație sportivă de masă.
3. ~ aerian = festival aerian care permite publicului larg să descopere lumea aviației.
4. ~ politic = tip de întâlnire publică care reunește activiști și simpatizanți care vin să participe la discursurile unor personalități politice; este o strategie de comunicare folosită frecvent de partidele politice în timpul campaniilor electorale.

vocabular

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vocabulaire, lat. vocabularium)

1. totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic.
2. ~ activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod curent de cineva; ~ pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii nu le utilizează decât accidental.
3. totalitatea cuvintelor caracteristice limbii unei epoci, a unui domeniu de activitate, a unui stil, scriitor etc.
4. dicționar de proporții reduse; glosar.
5. (inform.) mulțime de simboluri cu care se pot forma cuvinte.

diatopic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. diatopique)

1. (lingvistică) care privește poziția geografică a vorbitorilor; dialectal.

diastratic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. diastratique)

1. (lingvistică) care privește diferențele sociale ale vorbitorilor.
2. (lexicografie) care privește nivelul sociocultural al utilizatorilor unui cuvânt sau sens.