morfogenetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. morphogénétique)

1. (biol.) de morfogeneză; (rar) morfogen.
2. (geol.) care contribuie la crearea formelor de relief.

aeromorfoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aéromorphose)

1. (biol.) totalitatea modificărilor morfoanatomice sub acțiunea factorilor atmosferici.
2. acțiunea morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor (ex. plantele amfibii).

barimorfoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barymorphose)

1. influență morfogenetică a forței de gravitație asupra organelor plantelor; geomorfoză.

biomorfoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biomorphose)

1. totalitatea modificărilor structurale și funcționale suferite de organisme din momentul concepției până la moarte.
2. acțiunea morfogenetică a organismelor vii asupra altor organisme.

competență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva.
2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții.
3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu.
4. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi.
5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.
6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare.

geomorfoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. géomorphose)

1. influența morfogenetică a forței de gravitație asupra organelor vegetale; barimorfoză.

heteromorfoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hétéromorphose)

1. diversitate morfogenetică.
2. (med.) înlocuire a unei porțiuni dintr-un organ distrus.
3. (biol.) fenomen de regenerare prin care un organ amputat este înlocuit cu un organ de altă natură.
4. (bot.) regenerare a organului vegetal sub altă formă.