OK
X
francez, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. franşais)
1.
(locuitor)
din
Franța.
2.
(s.
f.)
limbă
romanică
vorbită
de
francezi.
franceză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. français, it. francese)
1.
limba
vorbită
de
francezi;
(înv.)
franțuzească.
2.
limba
romanică
vorbită
în
Franța,
Canada,
Belgia,
Elveția
și
unele
țări
africane.
3.
locuitoare
din
Franța;
franțuzoaică.
abbevilian, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. abbevillien)
1.
(din)
subetajul
mijlociu
al
paleoliticului
inferior;
chelean.
2.
I.
legat
de
localitatea
franceză
Abbeville.
3.
(preist.)
califică
un
tip
de
cultură
aparținând
paleoliticului
inferior,
descoperită
în
depozitele
cuaternare
de
la
Abbeville;
care
este
specific
abbevilianului;
care
se
referă
la
această
perioadă.
4.
(geol.)
care
se
referă
la
perioada
preistorică
a
paleoliticului
inferior,
caracterizată
prin
utilizarea
fragmentelor
grele
de
silex
tăiate
grosier
pe
ambele
părți.
5.
II.
(geol.)
perioadă
preistorică
a
paleoliticului
inferior,
caracterizată
prin
utilizarea
fragmentelor
grele
de
silex
tăiate
grosier
pe
ambele
părți.
africanism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. africanisme)
1.
particularitate
a
limbajului
francez
vorbit
în
Africa.
alexandrin, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1.
referitor
la
civilizația
elenistică
din
Alexandria;
din
epoca
elenistică.
2.
școala
~ă
=
numele
mai
multor
școli
filozofice
de
orientare
mistică
și
eclectică
din
perioada
elenismului
târziu.
3.
de
o
subtilitate
excesivă.
4.
artă
~ă
=
artă
greacă
din
epoca
elenistică
în
Egiptul
ptolemeic;
vers
~
(și
s.
m.)
=
vers
iambic
de
12
silabe,
cu
cezură
la
mijloc,
specific
poeziei
clasice
franceze;
poezie
~ă
=
poezie
de
tip
rafinat,
erudit,
uneori
ezoteric,
proprie
epocii
alexandrine.
aligote
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aligoté)
1.
varietate
de
struguri
din
vița
franceză
de
Burgundia,
cu
boabe
mici,
rotunde.
2.
vin
din
acest
soi
de
struguri.
anglo-normand
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anglo-normand)
1.
dialect
francez
vorbit
pe
cele
două
coaste
ale
Mării
Mânecii.
arhicancelar
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. archichancelier)
1.
demnitar,
în
imperiul
francez,
în
fruntea
serviciilor
justiției
sau
administrației;
protonotar;
prim-cancelar.
2.
(ist.)
demnitar
al
Imperiului
Napoleonian.