Rezultate secundare (Debitor):
Debitor, -oare
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. débiteur, lat. debitor)
1. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit2 (2); datorat.
2. (despre conturi) în care debitul2 (2) depăşeşte creditul.
3. s. m. f. datornic, cel care este creditat.
4. persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva.
Abandon
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)
1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiţie.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.
Antihreză
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antichrèse)
1. (jur.) cedarea de către creditor a venitului unui bun imobil aparţinând debitorului.
Anuitate
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. annuité, lat. annuitas)
1. sumă de bani plătită anual de către debitor, pentru rambursarea unei sume împrumutate.
Colocaţie
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. collocation, I. engl. colocation)
1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziţie, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
Comandament
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commandement)
1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.).
2. (fig.) sentinţă, precept, normă, regulă.
3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria.
Compensatoriu, -ie
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compensatoire)
1. compensator.
2. (jur.) care duce la repararea unei pagube.
3. daune ~ii = sumă de bani care se plăteşte de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neîndeplinirea unei obligaţii.