clasament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. classement)

1. acțiunea de clasare, de punere într-o anumită ordine; rezultatul acestei acțiuni.
2. repartiție pe clase.
3. atribuirea unui loc sau rang la ceva sau cuiva în funcție de meritul sau valoarea acestuia.
4. ordine a reușitei concurenților într-o competiție (sportivă).

baraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barrage)

1. construcție hidrotehnică așezată transversal pe cursul unei ape curgătoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stăvilar, zăgaz.
2. lucrare provizorie pentru a împiedica pătrunderea apei într-o zonă de lucru, a opri circulația rutieră etc.
3. piedică; barieră.
4. lucrare de fortificație care împiedică înaintarea inamicului pe anumite direcții.
5. foc intens de artilerie sau de arme automate ca să oprească atacul inamicului.
6. întrecere suplimentară pentru promovarea mai multor echipe sportive sau concurenți aflați la egalitate ori pentru stabilirea ordinii lor într-un clasament.
7. (med.) tulburare ideomotorie caracterizată printr-un blocaj în șirul ideilor, în exprimarea lor.

clasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. classer)

1. tr. a aranja, a ordona (pe clase, pe categorii); a grupa într-o ordine oarecare.
2. a categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate.
3. (jur.) a înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure, care să îndreptățească continuarea investigațiilor.
4. refl. a obține un anumit loc într-un clasament.

clasabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. classable)

1. care poate fi plasat într-o categorie definită; care poate fi clasat.
2. căruia îi putem atribui un loc, un rang într-un clasament.
3. (antonim) inclasabil.

colocație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. collocation, I. engl. colocation)

1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
8. (var.) colocațiune.

conduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. conducere)

1. tr. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație.
2. (sport) a fi în fruntea clasamentului.
3. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri.
4. a acompania, a însoți pe cineva.
5. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa.
6. refl. a se comporta, a se orienta (după).

dead-heat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. dead-heat)

1. clasament la egalitate a doi concurenți care ajung în același timp la linia de sosire.