Dictionar

clasament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. classement)

1. acțiunea de clasare, de punere într-o anumită ordine; rezultatul acestei acțiuni.
2. repartiție pe clase.
3. atribuirea unui loc sau rang la ceva sau cuiva în funcție de meritul sau valoarea acestuia.
4. ordine a reușitei concurenților într-o competiție (sportivă).
 

meritocrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (merit + -o- + -crație, cuvânt inventat de sociologul britanic Michael Young)

1. sistem politic, economic și social bazat pe merit și nu pe reproducere socială, bogăție sau relații individuale.
2. (adesea depr.) ierarhie socială bazată pe meritul individual.
 

nemeritat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + meritat)

1. care nu este meritat.
2. care nu se datorează meritului.
3. (antonime) echitabil, just, meritat.