individual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. individuel)

1. adj. personal, propriu unui individ.
2. care se referă la un singur individ sau la un singur obiect.
3. s. n. concept estetico-literar desemnând exemplarul izolat, cazul particular.
4. (fil.) singular.
5. (adv.) în mod izolat.

individualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. individualisme)

1. ansamblu de concepții (etice) care iau ca punct de plecare individul izolat de societate.
2. concepție și atitudine morală retrogradă, manifestată prin situarea intereselor individului mai presus de cele colective.

individualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. individualiste)

1. (adept) al individualismului.
2. (cel) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (prin ext.) egoist.
3. I. care se referă la individualism, care aparține individualismului.
4. care recunoaște preeminența individului asupra grupului, comunității, societății.
5. al cărui comportament manifestă individualism; care își exprimă independența, originalitatea sa proprie etc.
6. (antonime) altruist, colectivist.

individualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. individualité)

1. ansamblul particularităților specifice unui individ, prin care acesta se distinge de ceilalți indivizi.
2. ansamblul particularităților unui obiect, fenomen. etc.
3. persoană deosebit de înzestrată, de talentată.

individualiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. individualiser)

1. a scoate în evidență un individ, un fapt, punând în lumină particularitățile lui specifice.

individualizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (individualiza)

1. acțiunea de a individualiza.
2. adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare.
3. (arte) întruchipare a ideii artistice în imagini senzorial-concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, esențe, relații generale în figuri individuale tipice.

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.

anarhoindividualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (rus. anarho-individualist)

1. I. care aparține anarhoindividualismului.
2. II. adept al anarhoindividualismului (variantă a anarhismului, care caută să abată clasa muncitoare de la disciplina proletară și de la lupta pentru putere).

anoetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. gr. noetikos, gânditor)

1. (fil.) referitor la senzații și percepții, la trăiri subiective, individuale, la stări afective.

aposteriorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostériorisme)

1. concepție filozofică potrivit căreia toate cunoștințele se capătă prin experiența individuală.

aristotelism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristotélisme)

1. concepție filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoașterea primordialității naturii față de cunoaștere, arată că generalul există în lucrurile individuale, că esența există în obiecte și că adevăratele „substanțe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simțuri.

articol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. articulus, it. articolo, fr. article)

1. expunere într-o publicație periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare.
2. subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc.
3. diviziune a unui buget, a unui plan financiar.
4. obiect de comerț.
5. parte de vorbire flexibilă, care însoțește substantivul sau adjectivul, cu rolul de a individualiza obiectul denumit.
6. fiecare dintre fragmentele diferitelor părți ale corpului crustaceelor, insectelor și acarienilor.
7. fiecare dintre segmentele unui organism sau organ vegetal.
8. (inform.) element logic al unei înregistrări dintr-un fișier, cea mai mică unitate de informație utilă prelucrată de un program.