OK
X
disciplina
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. discipliner, lat. disciplinari)
1.
tr.,
refl.
a
(se)
obișnui
cu
disciplina,
cu
ordinea.
disciplină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. discipline, lat. disciplina)
1.
totalitatea
regulilor
de
conduită
și
de
ordine
obligatorii
pentru
membrii
unei
colectivități;
supunere
a
membrilor
unei
colectivități
față
de
dispozițiile
date
de
conducere
etc.
2.
spirit
de
ordine,
deprindere
cu
o
ordine
strictă.
3.
ramură
a
unei
științe;
domeniu,
specialitate:
(p.
ext.)
știință.
autodisciplină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. autodiscipline)
1.
disciplină
pe
care
și-o
impune
cineva.
2.
(într-o
unitate
școlară)
menținerea
disciplinei
prin
elevi.
disciplinabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. disciplinable)
1.
care
poate
fi
disciplinat;
docil.
disciplinar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. disciplinaire)
1.
adj
(și
adv.)
potrivit
disciplinei.
2.
pedeapsă
~ă
=
pedeapsă
aplicată
(cuiva)
pentru
încălcarea
unor
reguli
de
disciplină.
3.
referitor
la
o
disciplină
științifică.
indisciplină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. indiscipline)
1.
lipsă
de
disciplină;
nesupunere;
(p.
ext.)
dezordine.
interdisciplină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (inter1- + disciplină)
1.
disciplină
științifică
liminară,
de
contact
și
interferență
între
două
științe
fundamentale.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
abiologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abiologie)
1.
disciplină
care
studiază
elementele
anorganice,
adică
elementele
lipsite
de
viață.
acantologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acanthologie)
1.
disciplină
care
se
ocupă
cu
studiul
spinilor.
acarologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acarologie)
1.
disciplină
care
se
ocupă
cu
studiul
căpușelor
și
acarienilor.
acord
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)
1.
comunitate
de
vederi;
consens,
asentiment;
acceptare.
2.
a
cădea
de
~
=
a
se
învoi;
de
comun
~
=
a)
în
perfectă
înțelegere;
b)
în
unanimitate.
3.
înțelegere
privitoare
la
relațiile
de
colaborare
și
de
cooperare
între
state,
partide
politice,
organizații.
4.
formă
de
retribuție
a
muncii
prestate.
5.
~
global
=
formă
de
organizare
și
de
retribuire
a
muncii
prin
care
se
leagă
mărimea
veniturilor
personale
cu
cantitatea,
calitatea
și
importanța
muncii
prestate.
6.
concordanță
în
număr,
gen,
caz,
persoană
între
care
există
raporturi
sintactice.
7.
(fiz.)
egalitate
a
frecvențelor
de
oscilație
a
două
sau
mai
multe
aparate,
sisteme
etc.;
sintonie.
8.
(muz.)
reunire
a
cel
puțin
trei
sunete,
formând
o
armonie;
disciplină
care
studiază
legile
de
bază
ale
suprapunerii
sunetelor
muzicale.
acordic, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. akkordisch, Akkordik)
1.
adj.
referitor
la
acordică.
2.
s.f.
disciplină
muzicală
care
studiază
diferitele
acorduri.