Dictionar

autodisciplină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodiscipline)

1. disciplină pe care și-o impune cineva.
2. (într-o unitate școlară) menținerea disciplinei prin elevi.
 

penitență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza)

1. pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispășirea păcatelor; canon.
2. pocăință.
 

post-restant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. poste-restante)

1. serviciu special care păstrează corespondența până când destinatarul vine să și-o ridice personal; (p. ext.) mențiunea făcută de expeditor pe plic.
 

scont

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. sconto)

1. operație bancară prin care se plătește cuiva anticipat valoarea unei cambii, reținându-se un procent care reprezintă dobânda pentru un împrumut, pe care un bancher și-o reține anticipat.
2. reducere, scăzământ făcut unui debitor care achită o datorie înainte de scadență.
 

abnegare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abnega)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegație.
2. (rar) nerecunoașterea necesității unui lucru, unui fenomen, unei afirmații et cetera; tăgăduire.
3. renunțarea la anumite foloase pe care și-o impune cineva; lepădare de cineva sau ceva.
 

răzbunare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. răzbuna)

1. acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei; faptă prin care se răzbună cineva.
2. dreptate pe care și-o face cineva singur, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate.
3. satisfacere a celui care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în locul lui pe cel de la care a suferit o nedreptate.
4. (reg.) înseninare.