Dictionar

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

confesional 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confessionnal, it. confessionale)

1. cabină într-o biserică catolică de unde preotul ascultă spovedania.
 

lector, -ă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lecteur, lat. lector)

1. s. m. f. cititor.
2. cel care citește cu voce tare unei persoane suferinde.
3. persoană care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și referă asupra lor.
4. ajutor al preotului care citea în timpul slujbei textele edificatoare.
5. s. n. aparat pentru redarea unor sunete înregistrate.
6. dispozitiv periferic care permite citirea și introducerea informației de pe o cartelă perforată într-un calculator sau ordinator.
 

ofertoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. offertorium, it. offertorio)

1. parte a liturghiei catolice în care preotul oferă lui Dumnezeu pâinea și vinul pentru consacrație.
2. cânt religios, din a doua parte a misei, care însoțește această oblație.
 

penitență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza)

1. pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispășirea păcatelor; canon.
2. pocăință.
 

prohibitoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. prohibitoire)

1. (jur.; la romani) edict ~ = edict prin care preotul interzicea anumite lucruri; prohibitiv.