Dictionar

catolic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. catholique, lat. catholicus, gr. katholikos, univeral)

1. I. care aparține catolicismului, privitor la catolicism; papistășesc.
2. referitor la religia creștină și la biserica condusă de papa de la Roma.
3. II. adept al catolicismului; papistaș.
4. persoană care aparține religiei catolice.
5. (antonime) necredincios, păgân.
 

catolicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (catolic + -esc)

1. care aparține catolicismului, privitor la catolicism; catolic, (înv. și reg.) papistășesc.
 

catolicește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (catolic + -ește)

1. în felul catolicilor, respectând regulile religiei catolice.
2. (var.) (înv. și reg.) papistășește.
 

catolici

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (pop.)  
Etimologie: (v. catolic)

1. a face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) catoliciza, (înv. și reg.) a (se) papistăși.
 

catolicime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (catolic + -ime)

1. totalitate a catolicilor, lumea catolică.
2. (var.) catolicitate, (înv. și pop.) papistășime.
 

catolicire

Parte de vorbire:  s.f. (pop.)  
Etimologie: (v. catolici)

1. trecere la catolicism, convertire (a cuiva) la catolicism; catolicizare, catolizare.
 

abate (1)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)

1. superior al unei abații.
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu starețul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
3. preot, cleric la catolici.
4. prior.
 

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.
 

abluțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale și la catolici, pentru purificare.
2. purificare religioasă.
3. (fam.) îmbăiere prin duș.
4. eroziune exercitată de curenții marini de adâncime.
 

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

advent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Advent, lat. adventus)

1. (la catolici) perioadă de patru săptămâni dinaintea Crăciunului.
2. fiecare din cele patru duminici care preced Crăciunul.
 

aggiornamento

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. aggiornamento)

1. politică a bisericii romano-catolice de readaptare a doctrinei tradiționale a catolicismului la cerințele societății contemporane.