regulament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. regulamentum)

1. totalitatea măsurilor prescrise pentru a se menține o anumită ordine; statut, norme de funcționare internă ale unei instituții, asociații.
2. act administrativ cuprinzând norme, elaborate de o putere executivă, care completează o lege sau reglementează aplicarea ei.

regulament-cadru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (regulament + cadru)

1. regulament cu caracter general.

regulamentar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. réglementaire, it. regolamentare)

1. prevăzut în sau care ține de regulament; conform unui regulament; reglementar.
2. (înv.) care este în legătură cu Regulamentul organic, privitor la Regulamentul organic.
3. (antonim) neregulamentar.

abrogație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrogation, lat. abrogatio)

1. (jur.) anulare, suprimare (a unei legi, a unui regulament etc.); abrogare.

arbitra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. arbitrer)

1. a soluționa un diferend ca arbitru.
2. a conduce desfășurarea regulamentară a unei competiții sportive.

articol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. articulus, it. articolo, fr. article)

1. expunere într-o publicație periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare.
2. subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc.
3. diviziune a unui buget, a unui plan financiar.
4. obiect de comerț.
5. parte de vorbire flexibilă, care însoțește substantivul sau adjectivul, cu rolul de a individualiza obiectul denumit.
6. fiecare dintre fragmentele diferitelor părți ale corpului crustaceelor, insectelor și acarienilor.
7. fiecare dintre segmentele unui organism sau organ vegetal.
8. (inform.) element logic al unei înregistrări dintr-un fișier, cea mai mică unitate de informație utilă prelucrată de un program.

comisar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. commissaire, rus. komissar)

1. persoană însărcinată cu funcții speciale și temporare.
2. persoană care verifică dacă un eveniment sportiv se desfăsoară conform regulamentului.
3. ofițer de poliție, șef al unui comisariat sau al unui birou de poliție.
4. delegat, împuternicit (într-o funcție, într-un rang).
5. reprezentant diplomatic cu rang de ambasator.
6. membru al unei comisii internaționale cu caracter tehnic.
7. (în fosta U.R.S.S., până în 1946) persoană împuternicită de guvern cu îndeplinirea unei munci politice; membru al guvernului.
8. comandant al unui comisariat militar.
9. ~ de bord = responsabil, la bordul unui pachebot, de servicii pentru pasageri, de realimentare etc.

contravenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contravention)

1. încălcare a dispozițiilor unei legi, ale unui regulament etc., care se sancționează cu o pedeapsă ușoară (amendă sau sancțiune administrativă).

derogabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (deroga + -bil)

1. (despre legi, regulamente etc.) care permite derogări.
2. (antonim) inderogabil.