arbitra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. arbitrer)

1. a soluționa un diferend ca arbitru.
2. a conduce desfășurarea regulamentară a unei competiții sportive.

arbitrabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitrable)

1. care poate fi rezolvat prin arbitraj.

arbitragist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitragiste)

1. cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă.

arbitraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitrage)

1. soluționare a unui diferend de către o persoană sau o instituție autorizată.
2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.
3. conducere a unei aplicații tactice, a unei competiții sportive de către un arbitru.
4. hotărâre luată de un arbitru.
5. (fin.) cumpărare de valută, acțiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeași piață sau pe o alta.

arbitral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitral)

1. de arbitru.
2. format din arbitri.

arbitrar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I).

arbitraricește

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (arbitrar + -icește)

1. într-un mod care scapă necesității sau rigorii logice.
2. în mod autoritar, despotic; samavolnicește.

abuziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)

1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).

arbitrabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitrable)

1. care poate fi rezolvat prin arbitraj.

arbitragist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitragiste)

1. cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă.

arbitrar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I).

arbitrarietate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arbitrarietà)

1. atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie.

artificial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. artificiel, lat. artificialis)

1. făcut de om; nenatural; meșteșugit.
2. (și adv.) prefăcut, nesincer; artificios.
3. arbitrar.