Dictionar

arbitral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitral)

1. de arbitru.
2. format din arbitri.
 

compromis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compromis)

1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce.
2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri.
 

compromisoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compromissoire)

1. în legătură cu un compromis.
2. care prevede recurgerea la arbitraj în cazul unui litigiu între părți.
3. clauză ~ie = clauză a unui contract prin care se stipulează că dificultățile care ar putea surveni din executarea lui urmează să fie rezolvate de arbitri.
4. judecată ~ie = judecată pronunțată de arbitri.
 

superarbitra

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. superarbitrieren)

1. a acționa ca superarbitru; a departaja arbitrii în caz de dezacord.
 

superarbitru

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Superarbitrium)

1. persoană care departajează arbitrii în caz de dezacord; supraarbitru.
 

supraarbitru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surarbitre)

1. arbitru care urmează să hotărască într-o chestiune asupra căreia alți arbitri sunt în dezacord; superarbitru.