arbitru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitre, lat. arbiter)

1. persoană, instituție care are sarcina de a soluționa un diferend, un litigiu.
2. cel care arbitrează o aplicație tactică, o competiție sportivă.

femeie-arbitru

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (femeie + arbitru)

1. femeie însărcinată cu arbitrarea unei întâlniri sportive.
2. femeie desemnată să asigure regularitatea unei competiții, a unui eveniment sportiv.

liber arbitru

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (după fr. libre arbitre)

1. concepție potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acționa după voința sa.

superarbitru

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Superarbitrium)

1. persoană care departajează arbitrii în caz de dezacord; supraarbitru.

supraarbitru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surarbitre)

1. arbitru care urmează să hotărască într-o chestiune asupra căreia alți arbitri sunt în dezacord; superarbitru.

acuzatorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. accusatorial)

1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.

arbitra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. arbitrer)

1. a soluționa un diferend ca arbitru.
2. a conduce desfășurarea regulamentară a unei competiții sportive.

arbitraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitrage)

1. soluționare a unui diferend de către o persoană sau o instituție autorizată.
2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.
3. conducere a unei aplicații tactice, a unei competiții sportive de către un arbitru.
4. hotărâre luată de un arbitru.
5. (fin.) cumpărare de valută, acțiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeași piață sau pe o alta.

arbitral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arbitral)

1. de arbitru.
2. format din arbitri.

avertisment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avertissement)

1. înștiințare prealabilă, prevenire.
2. sancțiune administrativă, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinară.
3. (sport) măsură prin care arbitrul avertizează pe un jucător asupra intervențiilor sale nereglementare.

cnocdaun

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. knock-down)

1. situație în care boxerul trântit la podea se ridică înainte ca arbitrul să numere până la zece.