ocupa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. occupare, fr. occuper)

1. tr. a lua în stăpânire, a cuceri cu forța armată o țară, un teritoriu.
2. a lua în primire, a deține (un post, o casă etc.)Irefl. a se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie.
3. a se interesa, a urmări îndeaproape.

dezocupa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după it. disoccupare)

1. a elibera un loc ocupat.
2. refl. a se face liber.

ocupant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. occupant)

1. stat, armată, trupă etc. care ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin.
2. cel care ocupă un loc, o masă etc.

ocupație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. occupation, lat. occupatio)

1. luare (temporară) în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină; cucerire.
2. îndeletnicire, profesiune, meserie.

ocupațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. occupational, fr. occupationnel)

1. referitor la ocupație; generat de o ocupație.
2. care servește de ocupație, care se produce prin ocupație.
3. (med.) care tratează tulburările nervoase, psihice, printr-o activitate organizată, prin muncă.
4. (med.) tratament ~ = tratament medical prin muncă sau activități de agrement.

ocupator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (ocupa + -tor)

1. persoană, forță armată etc. care ocupă un oraș, o țară etc.; (prin ext.) cel care deține sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupant.

preocupa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. préoccuper, lat. praeoccupare)

1. tr. (despre idei, probleme etc.) a stărui neîntrerupt în minte, a obseda.
2. a îngrijora, a neliniști.
3. a face să fie în centrul atenției, a trezi interesul, curiozitatea.
4. refl. a se interesa în mod deosebit de cineva sau ceva.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

absent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. absent, lat. absens)

1. care lipsește de undeva.
2. (fig.) distrat; preocupat.

absorbant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absorbant)

1. adj. absorbitor, absorbtiv.
2. adj., s.n. (corp lichid sau solid) care absoarbe gaze, substanțe, radiații etc.
3. adj. (fig.) care preocupă.

absorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoștințe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
4. (fig.) a preocupa intens.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.

absorbit, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (absorbi)

1. adj., s.n. (fluid) încorporat de o substanță absorbantă.
2. adj. (fig.) preocupat; captivat.