Dictionar

aval 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aval)

1. în ~ = situat pe cursul inferior al unui râu, spre vărsare.
 

aval 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aval)

1. (fin.) act prin care cineva garantează plata de la scadență a unei cambii; gir, garanție.
 

avalanșă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avalanche)

1. masă de zăpadă, de pietre etc. desprinsă de pe un povârniș de munte și care se rostogolește către vale.
2. (fig.) mulțime; cantitate mare, potop.
 

avalist

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. avaliste, germ. Avalist)

1. cel care garantează plata unei cambii prin aval; girant; avalizator.
 

avaliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. avaliser)

1. (fin.) a da avalul unei cambii (avalul este socotit că rezultă din simpla semnătură a avalistului pusă pe fața cambiei); a garanta (o cambie).
 

avalizator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. avaliseur)

1. persoană care garantează plata unei cambii prin aval; avalist.
 

acoladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrățișare și o lovire ușoară cu latul spadei.
2. (fig.) îmbrățișare.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuații, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.
 

aeromaritim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aéromaritime)

1. indică un transport care combină aviația și marina; aeronaval.
 

ală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. ala)

1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.
 

andosa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. endosser)

1. a indica în scris pe dosul unui cec, al unei polițe etc. numele împuternicitului care poate încasa contravaloarea.
 

arierbec

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrière-bec)

1. parte dinspre aval a unei pile de pod.
 

armadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp., fr. armada)

1. mare unitate navală sau de aviație; escadră.