Dictionar

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

amniotită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amniotite)

1. (med.) inflamație a amniosului, consecință a rupturii premature a membranelor ovulare.
 

dum-dum

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (fr., engl. dum-dum)

1. (califică un glonț sau proiectil) care își desface vârful ca o floare când întâlnește ținta, producând rupturi și răni grave.
 

mesa

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. mesa)

1. platou înalt, înconjurat de abrupturi.
2. podiș bazaltic provenit din lava acumulată inițial în văi largi, sau în depresiuni.
 

perinefroză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. périnéphrose)

1. colectare de urină aseptică în jurul rinichiului, ca urmare a rupturii traumatizate a bazinetului, a unui caliciu, a ureterului la partea sa superioară.
 

perineorafie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. périnéorraphie)

1. sutură a rupturii de perineu.